✔Joburile care presupun să lucrezi multe ore așezat, în fața calculatorului, îți pot crea nenumărate probleme de sănătate.
✔Durerile de spate reprezintă afecțiunile cele mai frecvente cu care se confruntă persoanele care lucrează mult la birou.
✔Pentru ameliorarea acestor dureri, dar și pentru îmbunătățirea posturii, poți executa câteva exerciții specifice, cum ar fi fandările, planking-ul sau ridicările de bazin.

Multă lume subestimează efectele nocive pe care le poate avea statul îndelungat pe scaun, în fața calculatorului. Cu toate acestea, efectele acestui tip de muncă încep să se facă resimțite din ce în ce mai des chiar și în rândul persoanelor tinere. Dureri de genunchi, de spate sau de ceafă, toate sunt întâlnite frecvent în rândul celor care lucrează la birou.

Cum faci, așadar, pentru a reduce cât mai mult aceste probleme?

În primul rând, este important să te ridici cât mai des de pe scaun și să faci câțiva pași și exerciții simple de stretching, cel puțin odată la 2 ore.

În al doilea rând, și cel mai important, ar trebui să îți faci o rutină zilnică de mișcare, pentru a contracara efectele statului pe scaun.

Iată, așadar, ce exerciții sunt cele mai indicate pentru durerile de spate:

1. Planking

Toate formele acestui tip de exercițiu (foarte la modă în ultima vreme) sunt extrem de benefice pentru cei care le practică, și nu doar în ceea ce privește durerile de spate. Acest tip de exercițiu te ajută să îți întărești musculatura, să îți îmbunătățești postura, dar și să slăbești.

Iată, deci, de ce nu ar trebui sa îl ocolești, ci să îl practici cât mai des cu putință. Pentru început, poți opta pentru varianta clasică de planking, cu ambele mâini și picioare pe sol, urmând ca, pe măsură ce capeți experiență, să încerci și variantele mai complexe, cu rotiri și sprijin pe o singură mână, planking lateral, etc.


2. Fandări

Fandările sunt de prea multe ori subestimate și ocolite de cei care fac sport, mai ales de începătorii care nu le cunosc beneficiile. Însă acestea, deși dificil de executat de la un punct în colo, sunt extrem de eficiente pentru eliminarea durerilor de spate, dar și pentru întărirea musculaturii.

Încearcă, așadar, să execuți cel puțin 3 seturi a câte 10-15 repetări, de 3-4 ori pe săptămână și vei vedea rezultate cât mai curând. Este important însă să nu te forțezi dacă nu reușești să faci atât de multe din prima, ci să asculți ritmul natural al corpului tău.


3. Ridicările de bazin

Un exercițiu clasic pe care ți-l mai amintești probabil de la orele de educație fizică. Acesta este poate unul dintre cele mai eficiente exerciții care te pot ajuta să scapi de durerile de spate, chiar atunci când te confrunți cu ele. Este extrem de blând cu mușchii și încheieturile și poate fi practicat cu ușurință de orice persoană, indiferent de pregătire și condiție fizică.

În afară de aceste exerciții, însă, nu uita că trebuie să ai o viață activă, în general. Mergi la plimbare în parc, aleargă, mergi pe bicicletă pe role, etc, pe orice îți face plăcere. Orice tip de activitate fizică este binevenită dacă vrei să te menții în formă cât mai mult timp.