✔Biliardul este iubit de foarte multă lume însă nu mulți își permit (din rațiuni financiare sau de spațiu) să își achiziționeze o masă de biliard pentru acasă.
✔Dacă faci parte, totuși, dintre norocoșii care au și spațiul și bugetul necesar pentru un astfel de obiect, atunci în articolul de mai jos vei găsi informații esențiale despre achiziția și întreținerea unei mese de biliard.
✔În plus, vei găsi câteva indicii concrete care te vor ajuta să faci diferența între o masă de biliard de bună calitate și una de calitate îndoielnică.

Înainte de a dezbate aspectele de care trebuie să ții cont atunci când cumperi o masă de biliard sau de a afla cele mai bune sfaturi de întreținere a acesteia, ar fi o idee bună să te pui un pic la curent și cu istoria acestui joc. Iată, deci câteva dintre cele mai importante repere istorice privind jocul de biliard, de la inventarea lui și până la celebritatea de care se bucură în zilele noastre.

Originile jocului de biliard

Jocul de biliard pe masă, așa cum îl cunoaștem cu toții astăzi, a evoluat defapt dintr-un joc cu bâte și bile, asemănător croquet-ului sau golfului, iar denumirea lui provine din frantuzescul "billart" (tac). Unii însă sunt de părere că termenul de biliard este derivat defapt din cuvântul "bille" (bilă), tot din franceză.

Sătui să se murdărească prin iarbă și noroi sau să fie nevoiți să ia o pauză de la jocul favorit, nobilii francezi din secolul al XV-lea au dus jocul de croquet de pe gazon în casă, pe masă. Și pentru a nu uita originile jocului, aceștia au adus cu ei și "amintirea" ierbii, prin confecționarea materialului ce acoperea masa de biliard din material de culoare verde. Tradiția se păstrează și astăzi, cele mai multe mese biliard fiind căptușite cu fetru sau stofă de culoare verde.

Dar, deși indicii ale existenței acestui joc de masă existau de ceva vreme, dovezi palpabile au putut fi înregistrate abia începând cu anul 1470, atunci când o masă de biliard este descoperită în posesia regelui Franței, Ludovic al XI-lea.

Ulterior, în anul 1600, prinde contur și tacul de biliard, așa cum îl cunoaștem cu toții astăzi. Până atunci, biliardul se juca cu un băț asemănător unei crose de glof, fapt care, evident, îngreuna destul de mult jocul și deteriora semnificativ suprafața mesei de biliard.


Biliardul în literatură

Deși la noi în țară nu are o reputație prea bună, fiind jucat cu precădere în baruri și alte locuri obscure, biliardul era pe vremuri (și este și acum) un joc apreciat de către nobili și elite, în general. Așadar, nu e de mirare că jocul este amintit chiar de către celebrul Shakespeare, în piesa "Antonio și Cleopatra", în 1623.


Evoluția jocului de biliard

În următorii ani, biliardul și accesoriile necesare pentru jucarea lui au cunoscut o evoluție impresionantă. Astfel, în 1770, apare un nou tip de biliard, jucat de englezi, ce purta numele de carambole. Tot în Anglia, în 1823, este inventat și vârful de tac din piele, care a revoluționat modul de a juca biliard. Acesta permitea adăugarea unui efect de rotire laterală a bilei, ceea ce a stârnit mai mult interes și mai multe pasiuni printre jucători.

În anii următori apar noi stiluri de biliard, se organizează campionate și se aduc îmbunătățiri constante meselor de biliard, iar la Jocurile Internaționale din 2005 a existat o categorie specială pentru biliard, snooker și carambole.


Aspecte de care să ții cont atunci când cumperi o masă de biliard

Dacă ai în vedere achiziționarea unei mese de biliard atunci trebuie să știi că există anumite aspecte pe care trebuie să le iei în considerare pentru a lua cea mai bună decizie.

Având în vedere că nu îți cumperi zilnic un astfel de obiect și că această achiziție nu e pentru oricine, e clar că trebuie să fii precaut atunci când iei decizia finală. În caz contrar nu vei pierde doar bani, ci și timp și posibilitatea de a te bucura de un lucru de calitate.


Iată, deci, ce aspecte trebuie să iei în calcul atunci când te decizi să cumperi.

1. Buget

Degeaba te uiți la cele mai sofisticate mese de biliard, din materiale de ultimă generație, dacă tu nu îți permiți să o cumperi. Pierzi timpul degeaba și în plus te și demoralizezi. Pentru a evita ca acest lucru să se întâmple, calculează-ți bine bugetul înainte de a căuta masa de biliard.

În ce categorie de preț te încadrezi și ce poți să obții cu banii pe care îi ai? Te va mulțumi un produs inferior din punct de vedere calitativ sau ești dipus să mai suplimentezi bugetul? Iată la ce întrebări trebuie să găsești răspuns.

2. Material

Dacă ai la dispoziție un buget pe măsură poți opta pentru o masă de biliard cu placă de ardezie. Acestea sunt de cea mai bună calitate și te vei putea bucura de o bună calitate a jocului chiar și după ani buni de utilizare intensă.

Pentru cei care au însă o mai mare grijă pentru buget, există și opțiunea meselor de biliard în întregime din lemn, o opțiune la fel de bună, însă la un preț mai acceptabil.

3. Dimensiuni

Mesele de biliard se găsesc într-o mare varietate de dimensiuni, așa că trebuie să stabilești care e cea mai potrivită pentru tine. Astfel, chiar dacă bugetul îți permite să cumperi o masă mai mare, este posibil ca spațiul de care dispui să nu fie suficient. Și asta nu înseamnă doar un spațiu în care să înghesui o masă, ci trebuie să te gândești că trebuie să lași destul loc și în jurul ei, astfel încât jucătorii să se miște în voie.

4. Accesorii

După ce ai stabilit dimensiunea dorită, trebuie să te hotărăști și asupra materialului din care este confecționată, de brandul care o produce, precum și la accesoriile care să o însoțească. Alegerea depinde de nevoile și, evident, de bugetul pe care îl ai la dispoziție.

5. Locul de achiziționare

Odată ce ai stabilit toate detaliile cu privire la masa de biliard trebuie să te hotărăști și de unde o cumperi. Preferi varianta online sau magazinele fizice?

Trebuie avut în vedere faptul că în cazul unei comenzi online, vânzătorul trebuie să fie cât mai aproape de unde locuiești tu, altfel va trebui să plătești o taxă de transport astronomică. Asta dacă nu cumva găsești o ofertă cu transport gratuit, deși e puțin probabil la un asemenea gabarit. Totuși, dacă oferta de preț a mesei este de nerefuzat și face să merite să plătești taxa de transport, atunci nu ai niciun motiv să nu optezi pentru această variantă.

Pe de altă parte, la magazinele fizice ai ocazia să vezi cu ochii tăi masa de biliard și să îi ceri vânzătorului lămuriri suplimentare cu privire la specificațiile acesteia.

6. Instalarea

Trebuie să știi că masa de biliard îți va fi furnizată pe bucăți, așa că vă trebui să găsești pe cineva să o monteze, în cazul în care vânzătorul nu iți pune la dispoziție și acest serviciu.


Accesorii esențiale pentru masa de biliard

Pentru a te bucura pe deplin de avantajele unei mese biliard, trebuie să te aprovizionezi și cu accesoriile necesare acesteia, cum ar fi creta, tacurile, suporturi pentru tac și bile, husă pentru masă și așa mai departe. Dar să le luăm pe rând și să vedem la ce folosește fiecare accesoriu în parte.

1. Husă

Husa pentru masa de biliard este cel mai important accesoriu în care ar trebui să investești. Aceasta va proteja fetrul cu care este capitonată masa de praf, zgârieturi, băuturi vărsate și alte acțiuni menită să atenteze la integritatea acesteia. Acestea sunt confecționate de obicei din piele sau vinil, prețul acestora variind în funcție de materialul din care sunt făcute.

2. Tacuri

Tacurile pentru biliard pot fi de două feluri: dintr-o singură bucată sau din două bucăți. Primul tip se întâlnește în baruri sau în sălile special amenajate pentru biliard, în timp ce tacurile din două bucăți sunt de obicei preferate de pasionații de biliard, pentru că pot fi desfăcute în două, plasate într-o husă și luate oriunde îți dorești.

3. Cretă

Nu poți juca biliard cum trebuie dacă nu ai la dispoziție cretă pentru tac. Aceasta ar trebui să fie printre primele accesorii de biliard achiziționate. Pentru că mulți jucători preferă să folosească creta atunci când își așteaptă următoarea lovitură, ar fi bine să cumperi mai multe bucăți pe care să le plasezi în apropierea mesei de biliard.

4. Bile

Bilele de biliard pot fi găsite într-o varietate de modele și tipuri, dar cel mai întâlnit este setul de 16 bile - 7 pline, 7 jumătăți, o bilă albă și una neagră. În funcție de stilul de biliard pe care îl practici, achiziționează și setul potrivit de bile.

5. Suporturi

Atât pentru tacuri cât și pentru bile. Acestea ar trebui să fie nelipsite din arsenalul oricărui iubitor de biliard. În ceea ce privește suportul pentru bile, poți alege unul din plastic sau din lemn, în funcție de bugetul de care dispui. De asemenea, acesta poate fi sub formă de triunghi sau hexagon, în funcție de numărul de bile pe care îl folosești.


Cum diferențiezi o masă de biliard de bună calitate de una de proastă calitate

Dacă vrei să iți dai seama de calitățile unei mese de biliard trebuie să fii atent la detalii precum materialul din care este confecționată, îmbinările, finisările, etc. Dar, iată mai multe detalii punctuale în cele ce urmează.

Cum arată o masă de biliard de proastă calitate


  • suportul pentru bile este confecționat din plastic de proastă calitate, se îndoaie ușor și finisajul lasă de dorit;

  • suprafața mesei este îmbrăcată în material confecționat din lână, gros și greu iar bilele se rostogolesc greu pe aceasta;

  • nu este confecționată în totalitate din lemn masiv;

  • îmbinări și finisaje de proastă calitate;

  • instabilitate;

  • garanție mica (sub 5 ani);

  • nu primești instrucțiuni de întreținere sau de amplasare;

  • nu primești transport și montaj gratuit (în cazul celor comandate din țară);

  • fabricată de o firmă no name;

  • greu de montat și de fixat;

  • bilele se mișcă greoi și jocul pare chinuit;

  • nu are dimensiunile potrivite (în funcție de model și tipul de joc).


Cum arată o masă de biliard de bună calitate


  • este confecționată 100% din lemn masiv (stejar, frasin, plop, arțar, etc.);

  • are un design atractiv și tot felul de detalii interesante;

  • accesoriile (tacul, bilele, suportul pentru bile) sunt atent confecționate, din materiale de cea mai bună calitate, sunt ușor de mânuit și rezistente;

  • materialul textil care acoperă masa este fetrul, ideal pentru un joc de mare precizie;

  • manta este îmbrăcată în cauciuc natural;

  • suprafața de joc este din ardezie (placa);

  • primești garanție pe viață;

  • primești instrucțiuni clare cu privire la modul de amplasare și întreținere;

  • prețul este destul de piperat;

  • primești transport și montaj gratuit (dacă le comanzi din țară).


Sfaturi pentru întreținerea și curățarea mesei de biliard

Achiziția unei mese de biliard este una costisitoare și ar fi păcat să arunci banii pe fereastră prin neîngrijirea acesteia. Deși poate părea dificil la prima vedere, curățarea unei astfel de mese este floare la ureche dacă îți aloci timp periodic pentru această operațiune.

Iată ce ai de făcut:

Curățarea lemnului

Întreținerea parților din lemn ale mesei de biliard este identică cu a oricărei piese de mobilier. Astfel, în mod periodic, șterge masa de praf cu o cârpă moale, curată, și lustruiește apoi cu o soluție specială pentru lemn (se găsesc în comerț extrem de multe variante). Nu ar trebui să faci asta foarte des, o dată pe săptămână este suficient. Însă ai grijă ca de fiecare dată după ce o folosești să o cureți de eventualele pete, murdării, lichide, etc.

Curățarea părții textile

De departe, cea mai delicată parte a mesei de biliard este partea superioară, materialul cu care este căptușită. Aceasta are nevoie de mai multa grijă și de un timp puțin mai îndelungat alocat, însă rezultatele vor fi pe măsură.

Iată, deci, ce pași ar trebui să urmezi:

1. Curăță masa cu o perie

În timp, partea textilă a mesei de biliard se îmbibă cu praf, cretă și alte tipuri de murdării, iar primul pas pe care trebuie să îl faci pentru a le îndepărta este să cureți suprafața cu o perie moale.

Poți cumpăra o astfel de perie de la magazinele specializate care vând mese de biliard sau, dacă ai noroc, chiar și la unele magazine cu specific sportiv. Important este ca peria să fie moale, pentru a nu deteriora fetrul cu care este căptușită masa de biliard.

De asemenea, ai în vedere că nu este recomandat să faci mișcări circulare cu peria, ci să o folosești doar drept, într-un singur sens. Nu freca insistent și nu fă mișcări prea dure, energice, căci riști să întinzi materialul sau să îl rupi.

2. Folosește aspiratorul

După ce ai periat cu grijă masa, folosește un aspirator pentru a strânge bine toată murdăria. Ai grijă să nu folosești un aparat foarte puternic și, din nou, să nu periezi intens. În plus, peria aspiratorului sau accesoriul folosit nu trebuie să fie foarte dur.

După ce ai terminat de aspirat masa, îndreaptă-ți atenția și către buzunare, căci și acolo există tendința de a se acumula murdărie.

3. Folosește produse speciale

În cazul în care masa este pătată, pentru a îndepărtă murdăria încăpățânată poți folosi soluțiile special create în acest scop, pe care le găsești la magazinele specializate.

De asemenea, ca un ultim sfat, ai grija să cureți masa imediat ce s-a vărsat pe ea mâncare, băutură sau alte substanțe ce ar putea să o deterioreze.

Atenție la soare și umiditate

Așa cum tu trebuie să te projezi de razele UV atunci când mergi la plaja, la fel trebuie să faci și cu masa de biliard. Nu, asta nu înseamnă că trebuie să o dai cu cremă, ci să o ferești de razele directe ale soarelui, căci au un efect devastator asupra integrității mesei. Pentru a o proteja, amplasează masa într-o cameră mai puțin iluminată natural, cât mai departe de fereastră.

În plus, o atenție deosebită trebuie să acorzi și umidității din camera respectivă, căci un aer prea uscat va face ca lemnul să se usuce și să apară crăpături în masă. Indicat este un nivel al umidității cuprins între 40 și 60%.

Alte lucruri de care să iți protejezi masa de biliard: animale de companie, oamenii care se asează pe ea, loviturile puternice cu tacul, monede aruncate (nu mai da cu banul deasupra mesei), băuturi vărsate.

Acestea fiind spuse, iată că achiziționarea și întreținerea unei mese de biliard nu reprezintă chiar o misiune imposibilă, cele doua acțiuni putând fi realizate de oricine, cu puțină atenție și multă documentare.