✔CrossFit este un antrenament eficient pentru pierderea în greutate, creșterea forței fizice, anduranței, agilității, și flexibilității.
✔Totodată, CrossFit este cunoscut pentru intensitatea sa ridicată, iar cei pasionați de acest antrenament pot beneficia în multiple moduri de practica yoga.
✔Pe lângă efectele sale calmante, yoga oferă și beneficii fizice, de la creșterea mobilității și flexibilității la îmbunătățirea anduranței.

Dacă practici în mod regulat CrossFit, yoga îți va fi de ajutor, deoarece este o practică complementară intensității antrenamentelor CrossFit, oferindu-ți atât beneficii fizice cât și psihologice. Yoga te va ajuta să îți dezvolți anduranța și flexibilitatea, crescându-ți performanța în timpul antrenamentelor CrossFit. Combinând aceste două moduri de a face mișcare, te vei bucura de următoarele beneficii:

1. Creșterea mobilității și flexibilității

Atleții CrossFit au nevoie de o flexibilitate crescută a articulațiilor și musculaturii. Practicând yoga, gama de mișcări ale articulațiilor poate fi crescută, ligamentele pot fi flexibilizate, și mușchii pot fi relaxați. O mai bună mobilitate și flexibilitate reduce riscul de accidentări în timpul antrenamentelor CrossFit, și îmbunătățește performanța sportivă.

Anumite poziții yoga sunt eficiente în creșterea mobilității gleznelor, o parte a corpului esențială în antrenamentele CrossFit. Pentru a obține aceste beneficii este ideală o practică yoga zilnică, cu mișcări blânde.

2. Creșterea forței fizice și a anduranței

Antrenamentele CrossFit sunt, la rândul lor, eficiente în creșterea forței și anduranței, însă yoga te va ajuta să atingi acest obiectiv într-un mod diferit. În yoga, ne folosim propria greutate corporală și, așadar, forța și anduranța noastră fizică se referă la capacitatea de a menține o poziție yoga dificilă pentru o perioadă îndelungată de timp. În timpul antrenamentelor CrossFit vei folosi greutăți, ceea ce înseamnă că îți vei măsura forța după greutățile pe care le poți ridica.

Dar de ce ai avea nevoie să îți dezvolți forța și anduranța în ambele moduri? Ei bine, odată ce începi să faci yoga îți vei da seama de diferența între forța și anduranța necesară mișcărilor CrossFit, și forța și anduranța implicată în menținerea pozițiilor yoga. Diferența este una subtilă, dar semnificativă, și dezvoltarea forței și anduranței în ambele moduri te va ajuta să fii în cea mai bună formă fizică.

3. Îmbunătățirea echilibrului

Yoga necesită dezvoltarea multor abilități, de la coordonare la forță fizică și încordarea corectă a zonei core. Toate aceste abilități sunt necesare și celor care practică CrossFit și vor să aibă antrenamente eficiente. În plus, tehnicile de respirație specifice yoga te pot ajuta să te centrezi interior dar și să îți îmbunătățești performanța, pentru că vei respira corect în timpul exercițiilor CrossFit.

4. Îmbunătățirea posturii corporale

O postură corectă înseamnă un corp mai sănătos, capabil să susțină antrenamente solicitante precum cele specifice CrossFit. Există multiple poziții yoga care contribuie la o postură corporală corectă, atât în viața de zi cu zi, cât și în timpul exercițiilor CrossFit, mai ales deoarece multe posturi yoga sunt similare cu exercițiile din CrossFit.

5. Creșterea capacității de concentrare

Practicanții yoga cunosc faptul că yoga îi ajută să se concentreze mai bine, focusându-și energia doar pe pozițiile specifice și pe respirația corectă. Această abilitate îți va fi de folos și în timpul antrenamentului CrossFit, unde ai nevoie să ignori distragerile din jur și să te focusezi pe precizia mișcărilor, ridicarea greutăților, și modul în care îți folosești corpul.

6. Creșterea motivației și a nivelul de energie

O sesiune de yoga te poate umple de energie pentru o zi plină în care să incluzi și un antrenament CrossFit.

Practica yoga încurajează controlul de sine, conexiunea cu propria persoană și, implicit, cu obiectivele tale. Aceste atribute îți vor crește nivelul de motivație și te vor ajuta să rămâi perseverent și disciplinat atunci când ești tentat să sari peste antrenamente sau să le iei mai puțin în serios.