✔Siguranța ta sau a familiei tale este importantă, asa că trebuie să respecți câteva reguli de bază atunci când ieși cu bicicleta în trafic.
✔Deși unele dintre reguli nu sunt obligatorii, din punct de vedere legal, respectarea acestora te poate scuti de multe neplăceri.
✔Printre cele mai importante reguli se numără purtarea căștii de protecție și respectarea regulilor de circulație.

Multă lume are impresia că mersul pe bicicletă nu comportă cine știe ce riscuri, așa că nu puțini sunt cei care nu se obosesc să își ia măsurile necesare de siguranță înainte de a pleca la drum.

În plus, la noi în țară (dar cu siguranță și în altele, poate însă într-o proporție mai mică) sunt mulți cei care au impresia că pot merge cu bicicleta în orice condiții: un pic (sau mai mult) amețiți de aburii alcoolului sau de alte substanțe dubioase, fără vestă, fără triunghiuri reflectorizante, fără minime noțiuni de legislație rutieră, fără bun simț și fără grijă și atenție la cei din jur, fie că vorbim de pietoni sau șoferi.

Astfel, nu e de mirare că zilnic au loc accidente din cel mai grave în care sunt implicați bicicliști. Mulți ar putea spune că acestea sunt cauzate în mare parte de șoferi, însă chiar dacă nu a avut o vină directă, și biciclistul trebuie să fie tot timpul alert și atent la ce se întâmplă în jur.

Cum s-ar putea pune punct comportamentelor amintite mai sus? Simplu, prin respectarea regulilor, atât a celor de circulație, cât și a celor care vizează propria ta siguranță. Care sunt acestea? Află în cele ce urmează.

1. Câteva reguli de bun simț

În primul rând, înainte de a porni cu bicicleta la drum, mai ales dacă o faci prin trafic intens, trebuie să te asiguri că ai toate abilitățile necesare să pedalezi în astfel de condiții.

Apoi, este recomandat să eviti consumul de alcool, substanțe sau medicamente care îți pot afecta concentrarea și reflexele.

Și nu în ultimul rând, evită să asculți muzică la căști sau să vorbești la telefon în timp ce ești pe bicicletă.

Doar respectarea acestor reguli simple de mai sus te poate scăpa de o grămadă de neplăceri pe viitor, așa că nu le trata cu superficialitate.


2. Echipamentul de protecție

Purtarea căștii nu este obligatorie din punct de vedere legal, însă ar trebui să o porți de fiecare dată când te deplasezi cu bicicleta prin oraș. În cazul unui accident aceasta te poate proteja de leziuni grave la cap.

În afară de cască, și eventual genunchiere și cotiere, în funcție de stilul de ciclism pe care îl practici, mai poți avea nevoie și de mănuși, dar și de haine special create pentru cicliști.

De asemenea, înainte de a pleca la drum pe timp de noapte, asigură-te că ai bicicleta echipată cu faruri, triunghiuri reflectorizante și alte mijloace de semnalizare care să te ajute să fii mai ușor de reperat de ceilalți participanți la trafic.


3. Regulile de circulație

Acolo unde ai posibilitatea, deplasează-te doar pe pistele special create pentru bicicliști. De asemenea, atunci când traversezi pe trecerea de pietoni coboară întotdeauna de pe bicicletă. Semnalizează, folosind semnalele specifice executate cu brațele, atunci când faci o manevră în trafic și nu uita să fii atent și la mașinile din jurul tău. Adoptă un comportament preventiv și respectă-i pe cei din jurul tău.

Respectând aceste reguli de bază ai toate șansele să ții la distanță întâmplările mai puțin plăcute sau chiar periculoase atunci când ești cu bicicleta în trafic.