✔Competiția Turul Franței este foarte populară, cunoscută atât de pasionați cât și de cei care nu știu prea multe despre acest sport.
✔Deși începutul competiției a fost unul destul de tulbure și anevoios, cu timpul acesta și-a câștigat renumele de cel mai important concurs de ciclism din lume.

Scurt istoric

Primul Tur al Franței a avut loc în anul 1903 și nu s-a bucurat deloc de succesul cu care se laudă astăzi. Apărut dintr-o ambiție politică și cu scopuri publicitare (fiind organizat de către ziarul sportiv L'Auto, rival cu un alt ziar, mult mai celebru și cu un tiraj mai mare, Le Velo), la primul tur nu s-au înscris în primă fază decât 15 cicliști, din cauză că durata cursei era mult prea mare, iar etapele se desfășurau pe timpul nopții.

Pentru a atrage mai mulți participanți, organizatorii au oferit chiar și o indemnizație zilnică, în valoare de cinci franci, tuturor cicliștilor poziționați în primii 50, cu condițiile ca ei să nu fi câștigat până atunci mai mult de 200 de franci și să fi avut o viteză medie de deplasare de minimum 20 km/h în fiecare etapă. Această sumă reprezenta echivalentul venitului zilnic obținut de un muncitor în fabrică. De asemenea, organizatorii au micșorat taxa de participare de la 20 la 10 franci și au stabilit ca valoarea premiului pentru câștigătorul Turului să fie de 12.000 de franci, iar cea pentru învingătorii de etapă, de 3.000 de franci.

Aceste modificări au sporit numărul celor înscriși la 60-80 de persoane, printre ele regăsindu-se nu numai profesioniști, ci și amatori, șomeri sau simpli aventurieri.

În zilele noastre, însă, Turul Franței se bucură încă de un real succes, de atunci și până astăzi acesta având numeroși organizatori și trecând prin perioade de glorie, dar și de decădere. Perioade mai puțin plăcute au avut loc și în ultimii ani, atunci când a izbucnit mega scandalul de dopaj în ceea ce-l privește pe celebrul ciclist Lance Armstrong, câștigător în nenumărate rânduri al tricoului galben.

Tipuri de etape în Turul Franței

Acest concurs este format din mai multe competiții mai mici, dar și din mai multe etape:

1. Etape cu start în bloc (flat stage)

În majoritatea etapelor, cicliștii pornesc împreună. Primul kilometru al cursei, denumit start fictiv (franceză ”départ fictif”) se parcurge rulând ușor. Startul real (franceză ”départ réel”) este anunțat de directorul Turului prin fluturarea unui steag alb.

Cicliștilor le este permis să se atingă, dar n-au voie să se împingă și să se înghiontească. Primul care trece linia de sosire este declarat învingător. Etapele plate sau cele cu dealuri joase, care în general predomină în prima săptămână de cursă, se încheie cu sprinturi masive, spectaculoase.

Toți rutierii care încheie cursa în același grup sunt înregistrați cu timpul primului dintre ei. Prin această metodă se diminuează periculozitatea sprinturilor. Nu este neobișnuit ca întregul pluton să încheie etapa într-un singur grup compact și deși acest lucru presupune un timp îndelungat până ce toți sportivii trec linia de sosire, ei sunt înregistrați cu același timp.

2. Contratimpuri individuale (Individual Time Trial - ITT)

Într-un contratimp, cicliștii concurează individual împotriva cronometrului, luând startul pe rând. Primul contratimp s-a desfășurat în anul 1934, între La Roche-sur-Yon și Nantes (80 km).

În prezent, prima etapă a Turului este reprezentată de un scurt contratimp (prolog) menit să stabilească primul purtător al tricoului galben. Primul prolog s-a organizat în anul 1967. În 1988, această etapă de debut s-a desfășurat la La Baule și a purtat numele de „la préface”.

3. Contratimpuri pe echipe (Team Time Trial - TTT)

Un contratimp pe echipe este o cursă contra cronometru în care fiecare echipa concurează solitar. Timpul final cu care este înregistrată o echipă este timpul celui de-al cincilea rutier al respectivei echipe, stabilit în ordine crescătoare a timpilor fiecărui coechipier.

Cicliștii care încheie etapa cu mai mult de o lungime de bicicletă în spatele celui de-al cincilea coechipier, în ordinea timpilor obținuți, sunt acreditați cu propriul timp. Contratimpul pe echipe a fost adesea criticat întrucât favorizează echipele puternice și defavorizează cicliștii puternici ce concurează în echipe modeste din punct de vedere valoric.