✔Antrenamentul pe care îl practici trebuie să obtină rezultate cât mai bune, astfel trebuie să știi ce echipament să alegi.
✔Poți alege dintre echipamentele cardio sau cele de forță sau le poți combina, pentru a obține un antrenament cât mai eficient.

Atunci când mergi pentru prima data la o sală de fitness îți poate fi greu să identifici aparatele la care e mai potrivit să lucrezi, mai ales dacă nu ai optat și pentru un instructor. Iată, deci, câteva sfaturi în acest sens, sfaturi care te vor ajuta să pornești cu dreptul pe drumul nou ales.

Echipamente pentru antrenamentele cardio

Dacă te axezi mai mult pe antrenamentele cardio, câteva echipamente sunt esențiale pentru a obține rezultate cât mai bune, în timp ce pe altele le poți evita fără probleme.

1. Banda de alergat

Banda de alergat este unul dintre cele mai bune aparate pe care poți face exerciții cardio pentru că îți dă posibilitatea să te miști în mod natural. În plus, este foarte ușor de folosit și dă rezultate foarte bune dacă respecți câteva reguli simple: nu te ține de mânere, renunță la căști și lucrează cât de mult poți.


2. Stair Master

Acest aparat îți pune foarte mult la încercare abilitățile fizice. Ce este mai exact acest aparat? Este oarecum ca o bandă de alergat, însă una care arată cam ca scările rulante. Spre deosebire de cele din mall însă, pe acestea trebuie să depui ceva efort pentru a le "urca".


3. Aparatul de vaslit

Unul dintre cele mai bune aparate la care poți face exerciții cardio. Este foarte eficient și foarte prietenos cu articulațiile și spatele tău. Pentru a te bucura însă de rezultate maxime trebuie să ai grijă la postură și la modul de execuție a mișcărilor.


4. Bicicleta de spinning

O alegere bună pentru cei care vor să slăbească sau să se mențină în formă și care iubesc senzația de epuizare după antrenamentul intens.


Echipamente pentru antrenamentele de forță


1. Gantere kettlebells

Extrem de eficiente și versatile, acestea pot fi folosite cu succes pe durata unui antrenament întreg, de la genuflexiuni și până la flexii pentru biceps.


2. Gantere obișnuite

Poți alterna ganterele cu care lucrezi în funcție de exercițiu și de mușchii pe care vrei să îi lucrezi.


3. Greutăți pentru glezne

Foarte utile atunci când faci tracțiuni și ai nevoie să adaugi un plus de dificultate.


4. Aparatele multifuncționale

Prezente în majoritatea sălilor de fitness, acestea pot fi folosite cu succes pentru o gamă variată de exerciții, de la abdomene și până la tracțiuni pentru biceps.


5. Presa pentru picioare

Nelipsit din sălile de fitness, și pe bună dreptate. Acest aparat este unul dintre cele mai eficiente atunci când vine vorba de lucrarea mușchilor din partea inferioară a corpului.


6. Bara cu greutăți

O poți folosi la foarte multe exerciții clasice precum squats sau îndreptări românești, exerciții pe care nu trebuie să le ocolești dacă mergi la sală pentru a-ți crește masa musculară.